Îşi pierde Penescu casa?!

19 august 2010 18:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Tot Piteştiul a vuit ieri dimineaţă că patronul lui FC Argeş, împreună cu familia sa, vor fi evacuaţi din vila din Trivale, din cauză că Banca Transilvania, la care ar fi făcut un împrumut de 12 milioane de lei, i-a scos casa la licitaţie.

Penescu nu ar mai fi putut să plătească ratele către bancă, şi, din acel moment proprietatea sa ar fi fost în cele din urmă cumpărată de o familie din Bucureşti.

Familia Penescu nu neagă faptul că datoria există către respectiva bancă, însă spune că împrumutul a fost făcut de SC PIC SA, societate intrată în insolvenţă.

„Executarea porneşte de la firma care a intrat în insolvenţă. Atunci nu s-au mai plătit împrumuturile şi s-a cerut executarea casei, aceasta fiind gaj. Nu e împrumut pe persoană fizică. Nu poate fi vândută casa din cauza sechestrului asigurator instituit de DNA. O să mai treacă şi mâine, şi poimânie şi răspoimâine şi o să vedeţi că nu ne evacuează nimeni", spune Andrei, fiul lui Cornel Penescu.

„Casa nu poate fi vândută până în momentul în care nu se termină procesul tatălui meu.Aşa că, ce s-a auzit, cu vândutul şi cumpăratul sunt decât speculaţii", spune Andrei, fiul lui Cornel Penescu.

Mai multe