ISJ Iaşi stă la discuţii cu elevii pe Facebook

22 aprilie 2011 1:53   Actualitate
Ultima actualizare:

Inspectorului general Liliana Romaniuc a propus o inovaţie în ceea ce priveşte calea de comunicare cu elevii. Pentru ca aceştia să îşi spună mai uşor păsurile şi dorinţele, ISJ şi-a făcut cont de Facebook.

Cum tinerii sunt adepţii reţelelor de socializare, Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a găsit o modalitate prin care să comunice mai uşor cu ei: prin intermediul Facebookului.

"Din aceasta lună (aprilie 2011 - n.r.), toţi elevii din reţeaua publică şcolară a judeţului au oportunitatea de a intra în dialog, de a ne prezenta opiniile lor şi doleanţele lor pe Facebook. Astfel, Inspectoratul Şcolar şi-a propus să intre în contact cu tinerii printr-o metodă comună şi foarte cunoscută lor, dar şi pentru a putea să ne apropiem şi mai mult de ei şi de nevoile lor. Ne dorim o reală conexiune cu elevii noştri deoarece ei sunt şi principalii, dar şi cei mai importanţi, beneficiari ai sistemului naţional de învăţământ", a explicat Liliana Romaniuc, şefa ISJ, potrivit bzi.ro.

Şi dacă tot vor putea depune plângeri online, cineva trebuie să le rezolve. Şi cine are o soluţie mai bună decât cel care ridică o problemă? Prin urmare, în cadrul acţiunii intitulate "Săptămâna Educaţiei Ieşene" IPJ va demara un concurs de eseuri pentru elevi pe teme educative. Elevul care va realiza cel mai bun eseu va primi un premiu inedit: va fi inspector general pentru o zi, timp în care va rezolva toate problemele acute ale sistemului public de invatamant preuniversitar iesean.

Mai multe