Italia: Bătaie între români şi italieni, cu bâte şi pietre

22 februarie 2010 15:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Se pare că cearta a pornit din cauza unor vorbe grele la adresa unui român, din partea unor italieni care se aflau în barul respectiv.

Potrivit ziarului Corriere della Sera, după ce a plecat, românul a fost urmărit apoi de un grup de italieni din Lucana până la reşedinţa sa din Sala Cosilina, unde a fost agresat. La faţa locului au ajuns alţi conaţionali în ajutorul românului şi astfel a pornit încăierarea în care s-au folosit bâte, pietre şi un cuţit. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de carabinieri care au arestat trei persoane.

Italienii arestaţi sunt acuzaţi de violenţă şi violare de domiciliu din cauză că l-au agresat pe român în interiorul locuinţei. Forţele de ordine continuă cercetările pentru a-i identifica pe toţi cei care au participat la bătaie. Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre 15 persoane, atât italieni cât şi români. Unii dintre ele au scăpat de la faţa locului.

Află aici ce au păţit persoanele prinse de carabinieri.

Mai multe