Italia: Inter Milano-Palermo 5-3

29 octombrie 2009 23:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Golurile echipei lui Jose Mourinho au fost reuşite de Eto'o (7-penalty, 44), Balotelli (34, 42) şi Milito (83), în timp ce sicilienii au înscris prin Miccoli (49, 67) şi Hernandez (61).

Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, a fost folosit titular la Inter, pe partea stângă a apărării, şi a încasat un cartonaş galben în minutul 36, după care a fost înlocuit la pauză, cu Santon.

De partea cealaltă, Walter Zenga a început meciul cu românii Cristian Melinte şi Dorin Goian, însă evoluţiile amândurora au fost sub aşteptări.

Melinte a provocat penalty-ul din care Eto'o a deschis scorul, după ce l-a faultat în suprafaţa de pedeaspă pe Balotelli. În minutul 34, fundaşul român în vârstă de 21 de ani a fost depăşit uşor de Maicon în careu, care apoi a şutat puternic, dar mingea a fost respinsă în corner de Sirigu.

Acelaşi Maicon a executat lovitura de la colţ, iar apoi Balotelli l-a învins pe portarul lui Palermo. Melinte a fost schimbat la pauză cu Hernandez.

Fundaşul Dorin Goian a fost integralist la Palermo şi a încasat un cartonaş galben în minutul 38, însă nici evoluţia acestuia nu a fost apreciată de presa din peninsulă.

În urma acestui rezultat, Internazionale Milano şi-a consolidat prima poziţie în clasament, având 25 de puncte acumulate, în timp ce Palermo se află pe 7, cu 15 puncte.

Mai multe