Iulia Vântur, la «Dansez pentru tine» în India? Salman Khan, cu o nouă iubită

1 mai 2014 18:53   Actualitate
Ultima actualizare:

La 33 de ani, Iulia Vântur pare să-şi fi împlinit visul: a ajuns actriţă la Bollywood, dar drumul său e abia la început. După ce emisiunea „Dansez pentru tine" a fost scoasă din schema de la PRO TV, frumoasa prezentatoare s-a gândit serios să-şi încerce norocul în varianta indiană a emisiunii.

De această dată, în rol de concurentă, cel puţin aşa susţine presa din India. Potrivit jurnaliştilor, mişcările incredibil de sexy ale româncei, din pelicula bollywoodiană „O Teri", i-au convins pe producătorii show-ului „Jhalak Dikhlaa Jaa" (varianta indiană a emisiunii „Dansez pentru tine", n.r.) să o coopteze pe Iulia în noul sezon.

Fosta ştiristă a început deja negocierile pentru a face parte din echipă, potrivit unor surse din apropierea lui Salman Khan.

Dar dacă pe plan profesional îi merge foarte bine, se pare că frumoasa Iulia nu are noroc şi-n dragoste. Salu, fostul ei iubit, a înlocuit-o deja cu actriţa indiană Sangeeta Bijlani (53 de ani).

Mai multe