Iuliana Tudor nu va mai fi gazda emisiunii «O dată-n viaţă»
Ea a decis să rămână alături de echipă în postura de redactor coordonator.
«Sunt o norocoasă: bebeluşul meu a simţit cât de mult îmi place televiziunea şi cât de ataşată sunt de «O dată-n viaţă», aşa că mi-a dat voie să fiu, pentru câteva ediţii ale acestui sezon, în direct, în faţa telespectatorilor.
Acum însă, fiind pe ultima sută de metri înaintea naşterii şi consultându-mă cu medicul meu, am hotărât că este mai bine să limitez stresul şi emoţiile din platou.
Sarcina este într-un stadiu avansat, iar cele două ore de transmisiune directă sunt foarte solicitante.
Citeşte şi:
Iuliana Tudor dezminte zvonurile: «Nu am o boală incurabilă»
Iuliana Tudor este însărcinată în şase luni! FOTO
Iuliana Tudor: «În casa asta am învăţat să fiu soţie»
Iuliana Tudor, pe urmele Mădălinei Manole la spital
Voi rămâne însă alături de echipa mea în calitate de redactor coordonator şi mă voi implica activ în realizarea emisiunii, chiar dacă nu voi mai apărea, în acest sezon, şi ca prezentator al programului.
Am transferat biroul acasă, unde încerc să mă şi relaxez, între două telefoane în care trebuie să stabilesc invitaţii sau să definitivez desfăşurătorul...
De mâine, absenţa îmi va fi «acoperită» de actorii Maria Buză şi Marius Rizea, personajele Floarea şi Gheorghe, atât de îndrăgite telespectatorilor», a declarat viitoarea mămică Iuliana Tudor.