Iura are un tub în creier

21 mai 2012 19:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Suferinţa prin care trece marele Iurie Darie pare fără de sfârşit. După ce anul trecut în luna iunie a fost operat de cancer la vezica urinară, ieri actorul a suferit o intervenţie pe creier la spitalul Bagdasar-Arseni. Soţia sa, Anca Pandrea a stat tot timpul lângă el şi s-a rugat pentru sănătatea sa.

„Sfinţii Constantin şi Elena m-au ajutat şi Iura a scăpat". Cu lacrimi în ochi, Anca Pandrea a povestit ieri la emisiunea „Happy Hour" cum a trecut celebrul actor Iurie Darie (83 de ani) peste operaţia pe creier.

„În drumul spre sala de operaţie toată lumea voia să îşi arate simpatia faţă de el. De peste tot se auzea: Brăila este cu tine, Vasluiul este cu tine, Bucureştiul este cu tine. Dumnezeu ne-a ajutat şi operaţia a reuşit", se bucura ca un copil Anca Pandrea.

A fost încununarea unei zile mai grea decât orice rol. Emoţiile şi aşteptarea unui verdict pozitiv din partea medicilor, au supus-o la încercări supraomeneşti pe cea care îi este aproape actorului de 26 de ani.

„Mă aflu lângă Iura. El e la Reanimare şi mă bucur că totul a decurs bine. Deocamdată nu am timp să fac alte declaraţii, peste vreo două-trei zile voi putea să vorbesc mai mult", a declarat imediat după operaţie Anca Pandrea pentru Click! Potrivit medicilor, pacientul Iurie Darie a fost diagosticat cu hidrocefalie şi i s-a montat un sistem de drenaj ventriculo-peritoneal ce va ajuta la eliberarea lichidului care s-a acumulat la nivelul creierului.

Intervenţia a durat aproximativ o oră, iar specialiştii estimează că maestrul va purta toată viaţa acest sistem de drenaj. Maestrul va mai sta încă trei zile la Terapie Intensivă, apoi va urma un tratament special de recuperare.

Sistemul de drenaj eliberează creierul

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, Florin Bica, a explicat în ce a constat operaţia pe creier suferită de actorul Iurie Darie.

„Intervenţia a constat în montarea unui sistem de drenaj ventriculo-peritoneal ce va ajuta la eliberarea lichidului în plus care se acumulează în zona creierului. Un capăt al sistemului a fost montat la ventriculul cranian, iar lichidul acumulat în exces se scurge în peritoneu" a explicat dr. Florin Bica. Introducerea unui drenaj pentru lichidul cefalo-rahidian este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală în centrele de neurochirurgie.

Mai multe