Jaful de la Galaţi: casierele sunt suspecte de complicitate

19 ianuarie 2010 10:30   Actualitate
Ultima actualizare:

După mai multe ore de interogatorii, cele două femei care s-au aflat în bancă în momentul jafului nu au fost excluse din cercul de suspecţi.

Încă facem cercetări pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat acolo", a declarat subinspector Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Reamintim că luni, în mai puţin de două minute, un bărbat mascat a pătruns în sucursala Bancpost situată în cartierul gălăţean Siderurgiştilor, a ameninţat cele două casiere cu un pistol şi a reuşit să fugă de la faţa locului cu 1.250 de euro şi 7.000 de lei.

În momentul jafului, în zona sucursalei bancare nu se afla niciun martor, strada respectivă fiind forte rar circulată. De asemenea, nici angajaţii societăţilor care au sedii în apropiere nu au reuşit să-l identifice pe autorul jafului.

În momentul în care a intrat în bancă, hoţul avea un rucsac prins pe burtă, rucsac în care de altfel a şi pus banii. A ameninţat una dintre casiere cu pistolul, a luat cheia de la seif şi s-a servit cu tot ce era înăuntru", a mai declarat subinspectorul Gohoreanu.

Cele două femei nu au avut nicio şansă în faţa atacatorului, singurul sistem de pază cu care era protejată banca fiind sistemul de supraveghere video.

Sucursala Bancpost nu mai avea paznic încă din anul 2008.

Este suspect faptul că în urmă cu câteva zile, chiar la sucursala cu pricina a avut loc o simulare a unui jaf armat, condusă chiar de Poliţie. Atunci, cele două angajate ale băncii s-au comportat perfect, acţionând imediat butonul de panică.

La aproximativ cinci ore după ce s-a produs jaful, una dintre angajatele băncii şi-a amintit că hoţul avea mânuşi, aşa că prelevarea de amprente a devenit inutilă. În acest moment, poliţiştii analizează probele video, pentru a obţine mai multe detalii despre hoţ.

Unicul lucru pe care l-au făcut public angajaţii MAI a fost că cel care a atacat banca are o înălţime de 1.75-1.80 m, constituţie astenică şi era îmbrăcat cu o geacă de fâş.

Mai multe