Janus, cel mai tare poliţist din lume. Dulăul a prins 440 de infractori

6 noiembrie 2012 16:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Câinele Janus, poliţist erou! Dulăul a "umflat" 440 de infractori în 4 ani şi a făcut 157 de capturi. În 60 de răufăcători din cei 440, şi-a înfipt dinţii lui foarte ascuţiţi. Colegii din poliţia britanică îl adoră.

Janus este un câine belgian Malinois, o rasă canină recunoscută pentru inteligenţă şi musculatură. Cea mai mare plăcere a dulăului este să-şi înfigă colţii în infractori şi are un talent de a-i dibui, cu mirosul său cu totul ieşit din comun.

Din păcate, Janus are deja nouă ani şi jumătate, vârstă la care căţeii poliţişti sunt pensionaţi. După un asemenea palmares, de sute de răufăcători prinşi, retragerea în glorie este binemeritată. Colegii din poliţie îl regretă însă foarte mult şi îl folosesc, pe ultima sută de metri, la instruirea altor dulăi. Pe parcursul carierei de patru ani de zile, nimic nu i-a stat în cale lui Janus, garduri înalte sau alte obstacole dificile. Are o viteză năprasnică şi, de aceea, nici un infractor nu i-a scăpat, oricât a fost de iute de picior.

A descoperit zeci de mii de lire sterline şi alte lucruri furate. "Pur şi simplu îi place meseria de poliţist", a spus poliţistul Thomas, care îl va adopta pe Janus ca animal de casă după pensionara acestuia.

Labradorul păzit de 9 poliţişti

Boss, un Labrador de 5 ani, care lucrează pentru poliţia din Rio de Janeiro, Brazilia, este păzit 24 de ore din 24 de nouă colegi de la Antidrog. El a descoperit 300 de kilograme de canabis, săptămâna trecută, iar mafioţii au pus la cale asasinarea sa. Mafia a oferit chiar o sumă imensă de bani pe capul dulăului.

Mai multe