Jean de la Craiova, 2.000 de euro în 2 zile pe Litoral

26 iulie 2012 17:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Jean de la Craiova e pus pe făcut bani în această vară! Are programate nunţi, botezuri şi petreceri private la fiecare sfârşit de săptămână, unde câştigă bani frumuşei, însă tot nu-i ajung! Solistul susţine concerte acum şi pe Litoral, în fiecare marţi şi miercuri. În două zile are în jur de opt spectacole şi „încasează" aproximativ 2.000 de euro.

Dacă nu îl puteţi avea pe Jean de la Craiova la o petrecere privată, atunci aveţi ocazia să-l ascultaţi la teatrele de vară de pe litoral.

Mai nou, cântăreţul a acceptat să cânte, două zile pe săptămână, în spectacolele organizate în staţiuni.

Să nu credeţi că weekendul este liber! Jean a acceptat să facă naveta Bucureşti - Litoral şi invers, pentru că, se pare, e pus pe făcut bani grămadă.

Cert este că, în această vară, manelistul va munci din greu şi nu va avea timp de vacanţă.

„Începând de marţi, din această săptămână, voi cânta şi în staţiuni ca Eforie Sud, Eforie Nord, în cele în care se organizează spectacole la teatrele de vară.

Voi cânta marţi şi miercuri. Vineri , sâmbătă şi duminică, revin în Bucureşti pentru că am de onorat alte invitaţii.

Nu pot renunţa la nunţile mele, botezuri, petreceri. Este adevărat că acolo câştig mai bine.

La spectacolele de pe Litoral toţi artiştii câştigă mai puţin, dar o facem pentru public, pentru oamenii care ne vor.

Am în jur de trei - patru spectacole pe zi, marţi şi miercuri pentru că mergem din staţiune în staţiune", a declarat Jean de la Craiova pentru Click!

Pentru un spectacol de 45 de minute susţinut pe Litoral, solistul este onorat cu aproximativ 500 de euro, conform unor surse din anturajul lui, în timp ce, pentru un concert la o petrecere privată, Jean poate încasa chiar şi 4.000 de euro.

Iulian Vasile are 40 de nunţi

Iulian Vasile a participat la primul sezon al show-lui „X Factor", de la Antena 1.

Nu a câştigat concursul, însă vocea lui şi stilul inconfundabile cu care interpretează melodii internaţionale l-au ajutat să facă primii paşi în cariera lui.

Până la sfârşitul anului, Iulian are antamate 40 de nunţi pentru care primeşte un onorariu de 500 de euro pe program, şi 10 spectacole în ţară, unde, cu ajutorul lui Mişu Cernea, a obţinut o suma de 700 de euro pentru 45 de minute de cântat.

Mai multe