Jeep-ul Dacia are interior de Logan

19 octombrie 2009 18:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Mai avem încă puţin timp şi o să vedem pe stradă Dacia de teren. Italienii au avut, însă, privilegiul de a vedea viitorul SUV, chiar în parcarea unui magazin din provincia italiană Puglia, fără prelata neagră, care camufla de obicei maşina.

Jeep-ul şi-a arătat adevărata faţă: o maşină de dimensiuni mari, cu aspect masiv, linii moderne, dar cu interiorul împrumutat de la fraţii Logan şi Sandero.

Bordul seamănă la perfecţie şi păstrează aceleaşi linii folosite pe modelele actuale ale mărcii. Au fost păstrate aeroterme rotunde şi colorate argintiu.

Doar volanul a fost schimbat cât de cât, dar are tot trei spiţe. Comenzile pentru ventilator, căldură şi aer condiţionat au fost mutate puţin mai jos, iar central, în locul lăsat gol, este posibil să vedem un sistem audio nou sau chiar un sistem de navigaţie.

Şi uşile păstrează, la interior, desingul adus cu câtva timp în urmă de Sandero: o combinaţie de plastic şi material textil îmbinate de un ornament colorat argintiu. Nu se ştie, însă, dacă desingnul interior este cel final, maşina fiind încă în perioada de teste.

La capitolul spaţiu, maşina se pare că va avea varinate şi cu şapte locuri. Italienii au spus despre Dacia care va fi lansată în 2010 că „îşi merită o adevărată parcare de SUV", datorită faptului că dimensiunile acestuia nu sunt deloc de neglijat.

Oficial, modelul de teren va fi lansat anul viitor, data exactă nefiind precizată, cu toate că speculaţiile se fac asupra Salonului Auto de la Geneva, loc unde anul acesta Dacia a prezentat conceptul Duster.

Va costa 18.000 de euro

Potrivit ultimelor informaţii apărute în presa auto, modelul 4x4 ar putea costa chiar şi 18.000 de euro. SUV-ul Dacia Kanjara va fi mai greu şi mai impozant decât Dacia Logan MCV, astfel că va beneficia, pe lângă motorizarea Diesel 1,5 litri, 85 CP şi de motorizări pe benzina 1,6 litri 110 CP şi 2 litri, 140 CP.

În plus, e posibil să fie prezent şi motorul diesel 1,9 litri, 130 CP. Maşina va dispune de şapte locuri, iar după imagini locurile din spate vor fi destul de confortabile.

La capitolul tracţiune, maşina va avea două variante : normală şi integrală, la uzina de la Mioveni fiind deja instalată linia de producţie. SUV-ul va concura cu noul model lansat de nemţi, Skoda Yeti.

Click aici pentru a vedea video.

Mai multe