Jogging-ul te ajută să faci mai mult sex

11 martie 2010 19:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Un studiu britanic a dezvăluit faptul că persoanele care ies la alergare au o viaţă sexuală mai activă decât cei care nu agreează acest mod de mişcare.

În cadrul cercetării făcute pe 2.000 de persoane, a reieşit că unul din trei joggeri fac sex de cel puţin o dată pe zi, iar 3% dintre ei au parte de acţiune în dormitor de două ori pe zi.

Sondajul, realizat pentru organizaţa de sănătate Sue Ryder Care, a mai dezvăluit faptul că 10% dintre bărbaţii se gândesc la sex în timp ce aleargă. În schimb, doar 5% dintre femei fac acelaşi lucru, jumătate dintre ele gândindu-se la efectele benefice ale joggingului.

Nu doar mişcarea fizică îmbunătăţeşte viaţa sexuală a celor care fac jogging, ci şi faptul că petrec mult timp în exterior. Astfel, le este mult mai uşor să întâlnească persoane de sex opus, care aleargă şi cu care pot flirta.

"Anul trecut, am organizat un maraton caritabil, în urma căruia am strâns peste 500.000 de lire sterline, aşa că am vrut să aflăm ce anume îi determină pe oameni să facă jogging", a declarat Laura Savory, coordonatorul de evenimente al Sue Ryder Care.

"Am fost foarte uimiţi să descoperim că jogging-ul poate avea un impact atât de mare asupra vieţii sexuale. Foarte multe persoane, care practică această activitate, îşi pot găsi mult mai uşor jumătatea. Sperăm ca acest studiu să încurajeze cât mai mulţi oameni să se apuce de alergat", a mai spus reprezentantul organizaţiei.

Mai citeşte:

«Sexul nu e un sport»

Mai multe