Joi, seara concertelor în Bucureşti
Muzică bună săptămâna viitoare, în Bucureşti, iar joi pare a fi seara concertelor.
Taxi, Viţa de Vie, Şuie Paparude, acestea sunt doar trei formaţii care vor susţine, la data de 3 februarie, concerte în cluburile din Capitală. Intrarea este ieftină sau chiar liberă.
Taxi cântă în Club Tribute
Nu are cine să-ţi spună „Cele două cuvinte" magice, „te iubesc"?
Îţi vor spune cei de la Taxi, dacă vei merge joi în Club Tribute din Bucureşti. Spectacolul are loc joi, 3 februarie, de la ora 23.00, când muzicienii vor susţine un concert cu cele mai bune piese ale lor. Preţul unui bilet este de 30 de lei şi se poate cumpăra de la intrare.
Intrare liberă la Şuie Paparude
Şuie Paparude va demonstra live, pe scena clubului The Silver Church din Bucureşti, că există „Suflet înaripat", făcând dintr-o zi obişnuită de joi „Cea mai bună zi".
Concertul începe la ora 21.00. Intrarea este liberă. Vineri, 4 februarie, vor cânta la Buşteni, iar o zi mai târziu la Yellow Submarine din Oradea.
Viţa de Vie, în Wings Club
Joi, 3 februarie, de la ora 21.00, trupa Viţa de Vie va susţine un spectacol în Wings Club din Bucureşti. În deschiderea concertului va cânta trupa Voodoo. Preţul unui bilet este de 15 lei şi se poate achiziţiona pe loc, de la intrare.