Jon Voight, tatăl Angelinei Jolie: «Este ceva special în legătură cu România»

2 octombrie 2012 20:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Tatăl Angelinei Jolie, Jon Voight,  îngroaşă rândurile marilor actori de la Hollywood care filmează în România.

Actorul în vârstă de 73 de ani s-a declarat încântat de ţara noastră şi a mărturisit într-un interviu pentru Antena 1 că este mândru de carieră şi cei doi copii ai săi.

În timpul filmarilor pentru pelicula "The Dark Prince" starul a vizitat câteva locuri de pe Valea Prahovei şi se declară absolut fascinat de România: "Este ceva special în legatură cu această ţară. Am descoperit-o ca fiind nu numai foarte confortabilă, dar am descoperit-o plină de inspiraţie. Oamenii sunt plini de inspiraţie".

Voight şi-a dezvăluit şi slăbiciunea pe care o are pentru Angelina: "Sunt tare mândru de James Haven şi Angelina Jolie pentru că au talent în direcţia filmului. Putea fi alta. Puteau fi ingineri sau altceva. Dar nu sunt. Sunt actori. Pentru mine, are o anumită intensitate, Angie! Este foarte deşteaptă. Şi are un anumit tip de echilibru pe care nu ştiu dacă eu îl am. Are simţul realităţii şi un fel de curaj în a munci".

Mai multe