«Jos Donald Trump»! Milioane de protestatari au cerut demisia preşedintelui american

22 ianuarie 2017 19:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Madonna, Jane Fonda, Scarlett Johansson, Beyoncé şi Cher au fost doar câteva din zecile de vedete care au manifestat sâmbătă împotriva celui de-al 45-lea preşedinte american, în chiar prima zi de mandat al acestuia.

Actorul Shia Labeof şi fiul lui Will Smith, Jaden, şi-au început protestul de patru ani. 

Din Washington, San Francisco, New York, Boston-Londra, Sydney, Melbourne, Berlin şi până între gheţurile din Antarctica milioane de femei au protestat împotriva “celui mai misogin” bărbat din lume. La New York unii manifestanţi au protestat în pielea goală, la Washington şi New York femeile au purtat pălării care reproduceau organul sexual feminin.

Ei îl criticau pe Trump pentru o afirmaţie de-a acestuia din 2005: “Sunt atras automat de femeile frumoase şi încep să le sărut. E ca un magnet. Doar le pup. Nici nu aştept. Şi când eşti o vedetă ele te lasă să le pupi. Poţi să le faci orice... Le apuci apoi de «păsărică». Poţi să le faci orice” (citat dintr-o înregistrare audio făcută publică în 2016).

Oamenii au manifestat în 600 de oraşe din lume pentru susţinerea drepturilor femeilor, pentru susţinerea imigranţilor şi a drepturilor acestora şi pentru protejarea drepturilor musulmanilor pe teritoriul SUA. Donald Trump, 70 de ani, a depus jurământul de învestire vineri, în faţa unei mulţimi de peste 900.000 de admiratori. 

Mai multe