Jucătorii de la Oţelul au fost la biserică înainte de meciul cu FC Timişoara
15 mai 2011 10:09
Actualitate
Ultima actualizare:
Jucătorii au plecat de la stadionul formaţiei Oţelul la ora 10.30, ajungând pe faleză, unde marea majoritate a ales să facă o plimbare. Unii dintre fotbalişti, între care şi căpitanul Sergiu Costin şi mijlocaşii Gabriel Giurgiu şi Liviu Antal, s-au dus pentru câteva minute la o biserică din apropierea falezei.
Lotul gălăţean a fost însoţit în plimbarea făcută de antrenorii secunzi.
Partida Oţelul Galaţi - FC Timişoara se va disputa în această seară, de la ora 20.00. Oţelul Galaţi îşi poate asigura matematic titlul de campioană dacă va câştiga această întâlnire.