Jucătorii de la Unirea Urziceni au efectuat vizita medicală
Cel mai grăbit jucător a fost fundaşul Valeriu Bordeanu, care a fost s-a prezentat la INMS chiar înaintea cadrelor medicale. El a intrat pe poarta insituţiei la ora 7.00, deşi fişierul se deschidea la 7.30. El a terminat primul circuitul analizelor medicale.
Bordeanu a declarat la final că îi era dor să reînceapă antrenamentele. "De la noul antrenor Ronny Levy aştept să fie corect, să fie profesionist, să trateze jucătorii la fel. Noi suntem un grup unit şi putem obţine rezultate chiar dacă s-a schimbat antrenorul. Bănuiam că Dan Petrescu nu mai vrea să continue la Urziceni", a spus fundaşul.
Căpitanul de echipă George Galamaz a afirmat că prin muncă multă se pot reedita succeselem din sezonul trecut. "Nu este adevărat că ni s-au diminuat şansele la titlu după plecarea lui Dan Petrescu. Noi nu eram în calcule nici anul trecut, cu două etape înainte de final. Suntem nerăbdători să vedem noile metode de lucru ale antrenorului Ronny Levy", a declarat Galamaz, care a adăugat că nu poate spune nimic despre o eventuală plecare a sa în Rusia, la Kuban Krasnodar, unde antrenează Dan Petrescu.