Judecătoare din Olt, dată în urmărire

1 octombrie 2009 7:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Magistratul a dispărut de la domiciliu, potrivit celor declarate de soţ, în cursul dimineţii de duminică. Acesta a anunţat luni la Poliţie dispariţia judecătoarei, dar a cerut să nu fie mediatizat cazul. Acceptul pentru ca fotografia magistratului să fie făcută publică a fost obţinut de oamenii legii abia joi, 1 octombrie.

Lăcrămioara Maria Năvală era judecătoare din anul 1998. Ea lucra la Biroul de Relaţii cu Publicul din cadrul Judecătorie. Apropiaţii bănuiesc că judecătoarea s-ar fi sinucis, întrucât suferea de cancer, iar boala avansase foarte mult. Poliţiştii o caută pe femeie în tot judeţul.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că ea a fost ultima dată zărită pe malul Dunării. Radu a susţinut că nu se poate lua decizia ca magistratul să fie căutat cu scafandri în Dunăre, deoarece nu a fost văzută aruncându-se în fluviu şi sunt şanse extreme de mici să mai poată fi găsit cadavrul  pentru că este vorba cu o apă curgătoare, iar cadavrul, dacă există, mai mult ca sigur a fost luat de ape.

Deşi oamenii legii iau în calcul şi alte variante, cea mai probabilă este cea a sinuciderii, judecătoarea nefiind implicată în soluţionarea unor cazuri dificile care ar fi putut ducă la punerea în pericol a vieţii acesteia. Conform celor susţinute de bărbatul judecătoarei, Maria Năvală nu a primit telefoane de ameninţare, dar, în ultimul timp, era depresivă ca urmare a suferinţei.

Mai multe