Juliano Spadacio: «Aici, prima dată am învăţat să înjur!»
Cum vede un brazilian România ? Spadacio admiră multe fete frumoase în traficul aglomerat. Cu mâncarea a reuşit să se acomodeze, dar nu e tocmai pe placul lui. Spadacio mai spune că e fan Hagi.
Vezi şi:
Spadacio: "Muncim şi fără bani. Problemele se vor rezolva"
Spadacio ar putea juca la AEL Limassol
Spadacio atacă: "Nu ne-a intrat niciun ban în conturi!"
Click!: Ce ştiai despre România înainte să semnezi cu Rapid ?
Juliano Spadacio: Întotdeauna mi-a plăcut Hagi. L-am văzut prima oară la CM din ‘94 şi mi s-a părut excepţional. Iar când am auzit că voi veni să joc la Rapid, primul lucru la care m-am gândit a fost că o să-l întâlnesc pe Hagi. Până acum nu s-a întâmplat, dar sper să mă văd faţă în faţă cu el.
Care sunt primele cuvinte pe care le-ai învăţat la noi în ţară?
Nu pot să-ţi spun acum, că după aia o să citească lumea prostii. Aşa multe înjurături ca la voi în România nu am auzit nicăieri. Să înjur am învăţat prima oară, apoi "ce faci".
Ce nu-ţi place aici?
Ipocrizia. Am întâlnit foarte mulţi oameni aici la voi, care spun una în faţă, iar alta fac pe la spate.
Te-ai adaptat cu viaţa din Bucureşti?
Foarte mult. Mă simt foarte bine aici şi am mai spus-o de atâtea ori. Altfel, aş fi plecat. Mă deranjează un pic traficul, dar la Sao Paolo e mult mai rău.
Voi oricum aveţi foarte multe spaţii verzi şi sunteţi de admirat. Eu merg mereu în parcuri cu fetiţa mea Pamela, să mă joc. Nu agreez localurile.
Ce ai vizitat?
Am fost la Mamaia. Seamănă cu Copacabana, dar spre deosebire de Brazilia, la voi lumea nu prea joacă fotbal pe plajă.
Mâncarea preferată?
La început nu îmi plăcea nimic de aici. Micii mi se păreau greţoşi, dar m-am obişnuit şi acum mănânc şi sarmale, şi ciorbe.
Cea mai simpatică vedetă din România?
Am voie să spun din fotbal? Atunci, Gigi Becali.
I se spune Mickey Mouse
În România, Spadacio a căpătat şi o poreclă. Colegii îi spun Mickey Mouse. „Nu are de ce să mă deranjeze. Toţi avem porecle", spune jucătorul. În Portugalia, el era poreclit „Maşinuţă".
Spadacio şi-a adus şi familia în România
Inedit despre Spadacio
Ascultă samba şi pagode.
Este suporter înfocat al lui Santos
Nu îi plac cluburile
Este înnebunit după lasagna
Are tatuat pe corp numele fetiţei, al soţiei, dar şi May (mama) şi Tay (tata)