Juventus, înfrângere surprinzătoare pe teren propriu
Echipa de fotbal Juventus Torino, una dintre principalele candidate la titlul de campioană a Italiei în acest sezon, a fost învinsă pe teren propriu, cu 3-2, de formaţia Napoli, într-o partidă din cadrul etapei a 11-a din Serie A, disputată sâmbătă seara.
Juve a condus cu 2-0, graţie reuşitelor lui Treyeguet (min.35) şi Giovinco (min.54), însă oaspeţii au întors rezultatul prin dubla lui Hamsik (min.59 şi 82) şi golul lui Datolo (min.64).
Într-un alt meci, AC Milan a dispus cu 2-0, pe teren propriu, de Parma, ambele goluri fiind marcate de Borriello (min.12 şi 90+3).
Duminică au loc celelalte partide, campioana Inter Milano, la care evoluează fundaşul român Cristi Chivu, urmând să joace în deplasare cu Livorno, în timp ce Fiorentina, echipa atacantului român Adrian Mutu, va primi vizita formaţiei Catania.
În clasament conduce Inter cu 25 pct, urmată de Juventus - 21 pct, Sampdoria - 20 pct, AC Milan - 19 pct etc.