Kapetanos e susţinut de o fostă ziaristă!

4 octombrie 2010 14:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Atacantul roş-albaştrilor, Pantelis Kapetanos, nu trece prin cea mai fericită perioadă, după ce a fost eliminat în partida cu Napoli şi apoi criticat dur din toate părţile.

"Va fi sancţionat conform regulamentului de ordine interioară", a declarat antrenorul Marius Lăcătuş, cel care nu l-a mai introdus titular în ultima partidă a Stelei.

Kape îşi găseşte liniştea în sânul familiei

Pus la zid de toată lumea, Kape are susţinere însemnată chiar din sânul familiei. Soţia lui, Fotini Dougali, îi este psiholog în aceste moment.

Ea a lucrat ca reporter de televiziune în Grecia şi ştie cum presa te poate ridica şi coborî la fel de uşor.

Fotini a renunţat la profesie după ce s-a căsătorit cu actualul fotbalist al Stelei, pe care l-a cunoscut când nimeni nu paria pe el.

Ianis poartă cu mândrie echipamentul tatălui său

"Când m-am transferat la Filathlo Somateio Kozanis, o echipă din divizia a treia greacă, mi-a luat un interviu şi, din acel moment, am devenit prieteni, iar peste câteva luni un cuplu. Îmi place tot la ea, dar cel mai mult m-au atras bunătatea, spontaneitatea şi sinceritatea ei. Cred că fiecare soţie trebuie să fie alături de soţul ei. Acest lucru e important mai ales pentru fotbalişti", a recunoscut atacantul grec în vârstă de 27 de ani, care a jucat patru meciuri pentru naţionala Greciei. El şi Fotini au doi copii, un băiat şi o fată, toată familia locuind acum la Bucureşti.

Fiul lui Kapetanos a fost în vizită la Casa Poporului

Grecul adoră să mănânce spaghete

Printre preferinţele culinare ale lui Kapetanos se numără celebrele spaghete, pe care soţia sa i le prepară după o reţetă proprie.

"Mai beau din când în când câte un pahar de lichior Southern Comfort, însă nu am făcut niciodată excese", a mai spus grecul, căruia îi place să se plimbe în zilele libere prin Parcul Herăstrău.

Kapetanos îşi petrece vacanţele în Grecia

Ce nu ştiaţi despre...Kapetanos

- eroul de film preferat: Superman;- alt sport care-i place: Baschetul;- cel mai frumos stadion pe care l-a văzut: Allianz Arena;- personajul preferat din desenele animate: Tweety;- numărul norocos: 35;-  locul unde i-ar plăcea să-şi trăiască anii de pensie: oriunde în Grecia.

Mai multe