Kate Middleton, criticată dur în Marea Britanie şi SUA. Gestul care a scandalizat opinia publică

3 iunie 2014 10:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Ducesa Catherine a enervat comunitatea gay după ce şi-a făcut apariţia la hotelul The Dorchester din Londra, la sfârşitul săptămânii trecute. Stabilimentul este supus unui "boicot" al celebrităţilor, iar gestul soţiei moştenitorului tronului este receptat ca jignitor.

Kate a participat la nunta vărului ei, Adam Middleton, organizată în hotelul amintit. Acesta este deţinut de sultanul din Brunei, care a promulgat recent în ţara asiatică pe care o conduce o serie de legi restrictive la adresa homosexualilor.

Ca urmare, vedete din Marea Britanie şi din alte state occidentale au decis să sprijine campania iniţiată de comunitatea gay împotriva noilor reglementări. Richard Branson, Paul şi Stella McCartney, Jay Leno şi Stephen Fry se numără printre aceste celebrităţi.

Hassanal Bolkiah, sultanului Bruneiului. (Foto: Reuters)

Conştientă că prezenţa ei poate declanşa o furtună mediatică, Kate Middleton a încercat să fie discretă. Aşa că vineri a mers tiptil-tiptil la The Dorchester şi a intrat pe o uşă laterală. Degeaba. Gestul ei a fost imediat dezvăluit.

"Este o dezamăgire enormă că Ducesa încă mai merge la acel hotel, în condiţiile în care atât de multe persoane publice au decis să-l boicoteze. Transmite un semnal greşit", a declarat unul dintre iniţiatorii campaniei gay, Peter Tatchell, pentru Huffington Post.

Şi pe Twitter au apărut mesaje critice la adresa lui Kate Middleton.

Interesant este faptul că nu toate VIP-urile sunt împotriva sultanului din Brunei, considerat cel mai bogat monarh din lume. Mariah Carey a cântat la petrecerea de Anul Nou a fiului sultanului, iar Russell Crowe s-a cazat la un hotel din Beverly Hills deţinut de acesta. În consecinţă, contul lui de Twitter a fost inundat cu mesaje ameninţătoare.

Mai multe