Kate Middleton l-a lăsat singur pe William şi s-a mutat cu părinţii
Însărcinată în 10 săptămâni, Kate Middleton (32 de ani) abia poate rezista greţurilor matinale. Ducesa de Cambridge a fugit de la Palatul Kesington, unde locuieşte cu soţul ei, Prinţul William (32 de ani), şi s-a mutat cu părinţii ei la Bucklebury.
Schimbarea este doar temporară, susţin voci de la Palatul Regal al Marii Britanii. Ducesa este afectată de greţuri matinale severe şi a hotărât să locuiască o perioadă cu părinţii. Kate i-a luat cu ea şi pe fiul ei, prinţul George, în vârstă de un an, şi pe dădaca de origine spaniolă.
Ducesa a cerut astfel ajutorul mamei sale, Carole Middleton, pentru a putea face faţă greţurilor de care suferă, la fel ca la prima sarcină.
"Kate se simte atât de rău că vrea doar să stea cu familia sa şi să nu mai fie în atenţia publicului. Ea este extrem de apropiată de Carole, care este o bunică dedicată. Cu ea şi cu dădaca, Maria, Kate beneficiază de tot ajutorul de care are nevoie acum când nu se simte deloc bine. La Bucklebury este se simte relaxată şi în largul ei", a declarat o sursă pentru Daily Mail.