Keo, ultimatum din partea amantei. Cântăreţul a ajuns în pragul disperării

3 iunie 2014 6:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Keo (36 de ani) nu mai are pic de linişte de când s-a aflat că a înşelat-o pe Andreea Bălan. După ce blonda a fost categorică în privinţa relaţiei lor şi a exclus orice împăcare, amanta lui Keo, Misty, şi-a făcut bagajele şi l-a lăsat pe cântăreţ de unul singur.

Cei doi nu s-au mai văzut de o săptămână, iar Keo nu mai ştie ce să facă pentru a o îmbuna pe cântăreaţa de 24 de ani. Astfel, el a fost în vizită la Misty recent, seara târziu, mai ales că blonda nu are cum să părească apartamentul, fiind bolnav de ceva vreme.

Nu se ştie exact ce i-a spus Keo lui Misty, însă focoasa cântăreaţa a pus piciorul în prag şi i-a dat un ultimatul lui Keo, conform Antena Stars. Fie îşi asumă relaţia cu ea, fie cântăreţul poate să o uite.

Keo şi Andreea Bălan s-au despărţit după o relaţie de aproape nouă ani, iar la scrut timp s-a aflat că artistul avea de un an de zile o amantă, pe Misty. Andreea l-a pus pe Keo în faţa dovezilor, iar el a recunoscut, însă a încercat tot posibilul să obţină iertarea cântăreţei. În ciuda faptului că apropiaţi au declarat că cei doi se vor împăca, Andreea a exclus orice posibilitate.

FOTO Amanta lui Keo, distrusă: «Mă dezamăgeşte că s-a ajuns...»

Au fost prieteni care au încercat să ne împace, dar atât. Nu există cale de întoarcere. Au trecut două luni de la despărţire. Sunt liniştită, foarte liniştită. Am trecut peste şocul adevărului. Timpul trece şi timpul vindecă rănile. Sunt contracte semnate din luna februarie şi trebuie să le respectăm. Relaţia noastră e strict civilizată: nu suntem amici, nu vom fi prieteni. El a demonstrat că este imprevizibil, aşa că nu pot presupune ce va face în timpul următor. Nu există pupături între mine şi Keo. S-a terminat. Gata! Merg mai departe! Mă obişnuiesc să fiu singură. Cred că va veni un bărbat care mă va iubi foarte, foarte mult şi alături de care voi putea să-mi întemeiez o familie", a declarat Andreea Bălan la Antena 1.

Mai multe