Kone a mers prima dată cu trenul
„Câinii" îşi adună jucătorii de pe unde apucă. După ce N'Doye s-a rătăcit prin pădurea de la munte, în plin cantonament, iar dinamoviştii l-au recuperat după câteva ore, acum şi Djakaridja Kone a făcut, în cele din urmă, joncţiunea cu lotul roş-albilor.
Dar ivorianul nu a plecat în Poiana Braşov oricum. Ci cu trenul. Asta ca să se înveţe minte pentru scandalul pe care l-a născut zilele trecute, când a acuzat conducerea din „Ştefan cel Mare" că nu i-a plătit salariul.
Chiar dacă mijlocaşul de 23 de ani şi-a schimbat atitudinea şi şi-a cerut scuze, şefii tot i-au aplicat o pedeapsă. Una pe care şi-o va aminti toată viaţa.
A plecat fericit spre Braşov
Djakaridja Kone a fost trimis la Poiana Braşov, unde e Dinamo în cantonament, cu un tren rapid, la ora 7.30 dimineaţa. Biletul şi l-a cumpărat tot el şi l-a costat 36,4 lei. Iar, din cauza zăpezii, în loc de trei ore, călătoria a durat cinci ore.
„E prima dată când merg cu trenul", a spus dinamovistul în Gara de Nord, înainte de plecarea programată la 8.30 dimineaţa.
După ce a mâncat la McDonald's, jucătorul a explicat de ce nu s-a prezentat la antrenamente în ultimele zile: "Soţia a avut probleme cu viza de România, plus că şi fetiţa mea a răcit".
Citeşte şiDinamo: Kone a întârziat la pregătirea echipei din cauza impresarilorCinci jucători puşi pe liber de Dinamo!«Câinii», speriaţi de gripa porcinăOusmane N’Doye, idolul lui Kone de la Dinamo!
«N'Doye e mai şmecheraş»
Bun prieten cu senegalezul N'Doye, Kone a găsit o explicaţie inedită pentru aventura trăită de colegul său prin pădurile de la Poiana Braşov.
„Nu cred că Ousmane s-a rătăcit, e el mai şmecheraş, poate a vrut să dribleze antrenamentele dure", a spus, glumind, ivorianul. Kone s-a alăturat ieri, după-amiază, lotului lui Ţălnar şi a intrat în programul normal de pregătire.