L-a uitat pe Nicola! Gina Pistol are un nou iubit
La câteva luni de la despărţirea de libanezul Nicola, Gina Pistol şi-a găsit liniştea în braţele altui bărbat.
Nimeni nu a crezut ca relaţia dintre frumoasa blondă şi Nicola nu va duce la altar, dar viaţa le-a oferit o surpriză. Chiar la începutul acestui an, cei doi şi-au spus "adio", refuzând să divulge motivele despărţirii şi ascunzându-se în spatele unor declaraţii de iubire: "Il iubesc foarte mult pe omul cu care am fost în această relaţie şi el mă iubeşte pe mine. Nu se ştie ce îţi rezervă viitorul."
Dar viitorul nu le-a rezervat o împăcare, cel puţin deocamdată, pentru că Gina pistol s-a îndrăgostit de un alt bărbat, între timp.
"Da, există cineva care mă face să mă simt frumoasă şi specială. Am fluturi în stomac", a declarat Gina pentru emisiunea Drept la ţintă de la Kanal D.
Voluptoasa blondă nu a vrut nicicum să spună cine e noua "achiziţie" sau cu ce se ocupă, dar cu siguranţă toate acestea vor ieşi la iveală cât de curând.