La 19 ani are 295 kg
Prizonieră în fotoliu! Asta este biata Georgia Davis, fata cea mai grasă din lume, care cântăreşte 295 de kilograme. Reuşise să slăbească 120 kg în spital, dar le-a pus la loc în numai 7 luni.
Georgia Davis a ajuns iar la 292 de kilograme, deşi se chinuie din răsputeri să nu se mai îngraşe. Cu ajutorul cadrelor din spitalul unde a fost internată, Georgia a slăbit 125 de kilograme în 2009.
Cât timp a fost internată şi mai apoi, într-o tabără de slăbit, Georgia a mâncat numai 1.500 de calorii pe zi în loc de 13.000, cu cât era obişnuită, ceea ce a ajutat-o să ajungă la 160 de kilograme. Odată externată, adolescenta de 19 ani nu a mai putut menţine un stil de viaţă sănătos.
2013: Tânăra nu se mai poate ridica din fotoliu
În momentul de faţă, o infecţie la piciorul drept o ţine ţintuită într-un fotoliu de unde nu se ridică cu zilele.
"Încerc să mănânc sănătos, dar nu îmi pot găti singură. Unele săptămâni sunt ok, altele nu. Săptămâna trecută nu a fost ok pentru că am mâncat mulţi biscuiţi. Şi în seara asta voi mânca de la KFC pentru că nu pot sta în picioare, în faţa aragazului", explică Georgia.
În luna iunie a anului 2012, Georgia, care cântărea 330 de kilograme, a fost scoadă din casă după o operaţiune absolut extraordinară, care a costat peste 130.000 de euro. Aproape jumătate din casă a trebuit să fie demolată, pentru ca adolescenta să fie scoasă şi dusă la spital.
La 19 ani, Georgia Davis din Aberdare, South Wales, Marea Britanie, duce o viaţă de calvar. Din cauza grăsimii şi a unei infecţii la picioare, nici măcar nu se poate ridica din fotoliu. Toată ziua se uită la televizor şi citeşte cărţi, îngrijindu-se de ea o prietenă.
2009: După internarea într-o tabără de slăbire ajunsese la 116 kg
În luna mai, când ajunsese la greutatea de 330 de kilograme, nu a mai putut să respire şi a fost scoasă din casă cu o macara, care a demolat şi pereţii. Operaţiunea a costat 100.000 de lire (1,5 milioane lei). În spital, medicii au reuşit să-i scadă numărul de calorii consumate de la 13.000 la 1.500.
La externare, în iulie, anul trecut, cântărea 210 kilograme. Numai că a reuşit să le pună repede la loc, fiindcă are zile când mănâncă la greu.
"Când deschid un pachet de biscuiţi, nu pot să-l las din mână până nu-l termin. Apoi iau imediat altul şi îl dau gata rapid... Nu mă pot controla, când am zile proaste. Şi, în plus, încerc să mănânc sănătos, dar dacă nu mă pot mişca, nu am cum să gătesc", se plânge Georgia.
Doarme în fotoliu şi se trezeşte din două în două ore în dureri cumplite. Medicii nu au reuşit să afle exact cauzele apetitului ei exagerat pentru a-l putea combate. Dacă nu se vor lua măsuri urgente să slăbească, Georgia e în pericol de moarte.
- august 2008, la 15 ani, este cea mai grasă adolescentă din Marea Britanie, cântărind 209 kg- 2009, slăbeşte la 116 kg într-o tabără de slăbire în SUA- februarie 2011, ajunge la 254 kg- mai, este scoasă din casă demolând pereţii. Cântăreşte 330 kg şi este cea mai grasă fată din lume- iulie 2012, este externată, la 210 kg- martie 2013, a ajuns la 295 kg, din nou cea mai grasă fată din lume