La 3 ani, îşi salvează tatăl de la moarte: aduce singură medicii acasă! - VIDEO
Părinţii o învăţaseră cum să ceară ajutor de la autorităţi în cazul în care întâmpină probleme, dar nu s-au aşteptat ca fiica lor de trei ani să aplice lecţia asupra unuia dintre ei. Exact asta s-a întâmplat când fetiţa şi-a văzut tatăl prăbuşindu-se în mijlocul sufrageriei, informează CNN.
"Luasem din greşeală un cocktail de medicamente pe care trebuia de fapt să le iau seara şi mi s-a făcut rău. Am căzut şi nu m-am mai ridicat", spune tatăl puştoaicei.
Fără să se panicheze, Alesaundra s-a dus direct la staţia de pompieri aflată în cartierul vecin, pe care mama sa i-o arătase de atâtea ori. Odată ajunsă acolo, le-a spus pompierilor că tatăl ei e "îngheţat" şi nu vrea să se trezească.
"Sunt aici de 20 de ani, dar e prima dată când un copil de 3 ani intră şi ne cere ajutorul", spune căpitanul Robert Villalovoz.
Alesaundra i-a condus pe medici la tatăl ei, care necesita îngrijiri medicale de urgenţă, fără de care ar fi murit.