La 5 ani, Vlăduţ nu poate merge

18 decembrie 2009 18:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Vlad Şenchea este din Tohanul Vechi, Zărneşti, judeţul Braşov. Viaţa sa ar fi fost alta dacă un medic nu l-ar fi nenorocit pe viaţă. Născut prematur la vârsta de 6 luni, prin efortul cadrelor medicale din maternitate, Vlăduţ a fost recuperat repede. Copilul s-a dezvoltat normal până când a împlinit 9 luni, când i s-a făcut vaccinul antipoliomielitic.

*„Medicul rezident care îi ţinea locul doctoriţei i-a dat două picături de vaccin, în loc de una, cât era doza pentru un născut prematur. Vlăduţ a făcut parapareză spastică. Picioarele i s-au încordat şi în loc să meargă în patru labe ca toţi bebeluşii, se târa ca un şarpe", spune Roxana Şenchea, mama băiatului.

*Pentru părinţi a început o luptă continuă pentru a-i reda lui Vlăduţ mersul. „Am făcut numeroase terapii de recuperare, inclusiv la Bucureşti la Spitalul «Marie Currie». În 2008 l-am operat de patru ori pentru prelungire de tendoane de aductori şi ahile", povesteşte Roxana Şenchea.

Pentru că progresele nu erau pe măsura aşteptărilor, femeia a apelat la Institutul „Peter Intezet" din Budapesta, care s-a dovedit a fi o alegere potrivită.

„A făcut progrese extraordinare. Acum merge pe picioare, cât de cât, se poate lăsa pe genunchi şi medicii au spus că este recuperabil în proporţie de 90%. Din păcate, o şedinţă costă 2.800 euro şi nu am făcut decât una. Ar mai avea nevoie de încă opt şedinţe, dar nu avem bani", spune Roxana Şenchea.

Părinţii lui Vlăduţ nu-şi pot permite costul tratamentelor. Mama e asistenta lui personală şi are un venit de 450 lei lunar, la care se adaugă alocaţia copilului, de 84 lei.

Ca să meargă, Vlad are nevoie de cadru sau de ghetuţele speciale

Tatăl lui Vlăduţ e şomer. Deşi familia cheltuie lunar 280 lei numai pe medicamentele băiatului, pentru părinţi cel mai important e să-l poată ajuta pe Vlăduţ.

*„Deşi nu va putea merge niciodată cum trebuie, măcar să ştiu că se va putea descurca singur în viaţă", mai spune Roxana Şenche.

Vlăduţ încearcă pe cât posibil să ducă o viaţă normală. În fiecare zi, mama îl duce cu bicicleta la grădiniţă, unde copilul se joacă, învaţă poezii şi participă la diverse activităţi. Însă faptul că nu poate merge este un complex.

„Într-o zi m-am supărat fiindcă ceilalţi copii m-au pus să merg şi le-am spus că nu pot fiindcă am pareză spastică. Vreau ca Moş Crăciun să îmi aducă bani ca să pot pleca iar în Ungaria, la tratament. Vreau să alerg şi eu ca toţi copiii!", spune Vlăduţ.

Fii bun, ajută!

Cont Lei: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

Cont Euro: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift: PIRB ROBU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Dacă ajutorul dv nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80. În scurt timp vom găsi şi alte modalităţi de donare de bani, mai rapide şi mai facile.

Mai multe