La Monaco, Mihaela nu are grija paparazzilor
După prezentarea celor două spectacole importante la Sala Palatului, "Historia de un amor", al trupei Mandinga, şi cel aniversar dedicat lui Florin Piersic, Mihaela Rădulescu se va întoarce la Monaco, la calmul stil de viaţă în care îşi doreşte să îl crescă pe Ayan.
Chiar dacă stă mai retrasă de zona televiziunii, Mihaela dă asigurări că munceşte la fel de mult. Ea pregăteşte noi acţiuni caritabile, emisiuni speciale şi o nouă carte.
Despre traiul la Monaco, vedeta a declarat că a schimbat în ea felul în care percepe România, de câte ori o revede.
"Asta cred că simte orice român care are ocazia să iasă din ţară şi să vadă cât de frumos se poate trăi fără mitocănie, fără înjurături şi claxoane, fără emisiuni derutant de vulgare, fără teama pentru sănătatea sau chiar viaţa ta şi a copiilor tăi", a declarat Mihaela Rădulescu, pentru Agenţia de presă Mondenă.
De asemenea, este fericită că îşi poate creşte în linişte băiatul în vârstă de aproape şase ani, fără a mai avea grija paparazzilor.
"Poate să iasă liniştit cu mine în parc sau pe stradă, fără să ne oprească nimeni, fără să ne fotografieze nimeni, fără să sară vreun străin să-l pupe de parcă n-ar fi auzit că nu-i igienic şi normal să procedezi aşa cu copilul altuia.
În plus, poate copilări liniştit, îşi poate face prieteni fără ca eu să-mi fac griji despre bârfele părinţilor lor - asta, în ecuaţia vieţii mele publice din România, atârna greu de gâtul unui copil atât de mic", a mai spus Mihaela Rădulescu.
Citeşte şi:
Fiul Mihaelei Rădulescu ştie trei limbi străine
Mihaela Rădulescu vrea să o aducă pe Eva Longoria în România