La şase ani Mihăiţă ştie doar câteva cuvinte
La un an, Mihăiţă nu vorbea, iar Mihaela, mama lui, era îngrijorată. Logopedul i-a spus că Mihăiţă prezintă semne de autism. Apoi, un medic a lovit cu barda: nici o şansă de recuperare.
Mihai Bădiţa a împlinit, de curând, 6 ani. S-a născut pe 19 septembrie 2003 în Buhuşi. Din noiembrie 2007, Mihăiţă şi mama lui stau cu chirie la Bârlad, la comun cu altă familie, pentru a ieşi din lumea singurătăţii absolute, autismul infantil. O boală extrem de ciudată, când pacientul nu are reprezentarea reală a lucrurilor din jur.
De aici şi pericolul permanent care planează asupra unui copil autist. Există terapii speciale care corectează boala. Ca să reuşească să continue terapia de recuperare, Mihăiţă are nevoie de sprijin material până în luna august 2010.
Povestea lui Mihăiţă începe în urmă cu 5 ani. Atunci Mihaela a aflat că băieţelul ei prezintă semne de autism şi a alergat la medicul pediatru.Acesta a trimis copilul la ORL, să fie sigur că are auz. Avea. Apoi au ajuns la clinica de neuropsihiatrie infantilă, unde Mihăiţă a fost diagnosticat cu autism infantil şi a primit tratament. Unul ciudat, cu „Rispolet", medicament care intră în tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu schizofrenie.
Un singur lucru nu a primit Mihăiţă. Un sfat simplu: că are nevoie de terapie de recuperare! Un an de zile copilul a înghiţit medicamente şi atât. În 2006, un medic din Cluj i-a spus Mihaelei că Mihăiţă nu are nicio şansă de recuperare. Un an mai târziu, însă, Mihaela a primit, de la un medic neuropsihiatru din Bacău, un manual de Terapie ABA.
L-a citit, a înţeles că există şanse şi s-a decis să lupte pentru copilul ei. A aflat că la Bârlad este o fundaţie care oferă cursuri de terapie ABA şi a început să bată drumul între Buhuşi şi Bârlad. A închiriat o locuinţă la comun cu o altă mamă şi copilul ei autist. Era mult de muncă cu copilul şi în particular, iar drumurile erau chinuitoare pentru micuţ.
Progresele au început să apară. Mihăiţă rosteşte cuvinte, a învăţat alfabetul şi culorile, ştie să facă puzzle, nu mai este agitat şi a căpătat curajul de a privi oamenii în ochi.
Familia, însă, nu mai face faţă cheltuielilor. Patru oameni încearcă să trăiască în fiecare lună din 1.300 de lei.
Ca să facă terapia la Bârlad, Mihăiţă şi mama lui au nevoie de 2.000 de lei în fiecare lună: chiria - 300, întreţinerea - 200, hrană şi medicamente - 500, terapia suplimentară făcută în particular - 1.000.
Ajunsă la capătul puterilor, Mihaela Bădiţa ne-a scris: „Dragă redacţie, vă rog din suflet, poate reuşiţi să ne ajutaţi şi pe noi să continuăm terapia, mai avem încă 10 luni de acum încolo şi nu mai reuşim să ne descurcăm. Vă mulţumesc pentru orice bănuţ pe care îl primim, pentru noi înseamnă enorm".
Fii bun, ajută!
Cont lei
RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000
Cont euro
RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000
Cod swift: PIRB ROBU
Banca Piraeus, sucursala Pipera.
CUI R18990288
Conturile aparţin Fundaţiei
COSMIR a trustului Adevărul Holding.