La un pas de catastrofă: un TIR a luat foc într-un PECO din Zalău

18 aprilie 2011 12:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Potrivt căpitanului Florin Pop, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj, TIR-ul, încăract cu porumb,rula dinspre oraş şi se pregătea să urce Meseşul, moment în care şoferul a observat că din motor iese un fum negricios. Aşa că a intrat în staţia de benzină de la ieşirea din oraş, în ideea de a-şi completa lichidul de răcire. Când a deschis capota, a văzut că problema la motor era mai mare decât o simplă supraîncălzire, acesta fiind deja în flăcări. Cu ajutorul lucrătorilor staţiei, a tras TIR-ul 30 de metri mai jos şi au încercat să stingă, pe cât posibil, incendiul declanşat la motor. Munca lor a fost continuată de pompieri, care au venit imediat la faţa locului şi au lichidat incendiul.

Au evitat o catastrofă

"Au procedat foarte corect angajaţii de acolo şi şoferul. Dacă nu scoteau maşina din PECO, astăzi discutam despre o catastrofă", declară căpitanul ISU. El spune că incidentul s-a produs din cauza supraîncălzirii motorului (efect termic prin contact sau radiere), suprapusă cu o posibilă scurgere de carburant. În urma incendiului, cabina TIR-ului a ars aproape integral, precum şi câteva componente ale motorului.În cabină se aflau soţia şi fiica şoferului

Şoferul, care se îndrepta spre casă după ce vânduse cartofi în partea de nord a ţării, întorcându-se acum cu un transport de porumb, călătorea alături de soţia a şi de fiica în vârstă de numai doi ani. Amândouă sunt tefere - spun pompierii - ele coborând  în PECO, înainte ca flăcările să pună stăpânire pe cabină.

Mai multe