Lala (ex- TNT): «Îmi mai doresc un copil»
Fosta jumătate a trupei TNT este foarte fericită în căsnicia pe care o are cu soţul ei.
Lala trăieşte cele mai speciale momente din viaţa ei de când a devenit mămică. Cântăreaţa spune că are un soţ extraordinar şi că şi-ar dori ca viitorul să le mai aducă un copil.
"Le doresc tuturor domnişoarelor să întâlnească dragostea vieţii lor aşa cum am găsit eu. Am un soţ foarte special. Îmi mai doresc un copil, dar nu acum. Dacă ne ajută Dumnezeu să mai vină un copil e ok, dacă nu, asta e", a declarat Lala pentru ACASĂ tv.
Întrebată dacă s-a gândit la o revenire pe scena muzicală, Lala a declarat în emisiunea "Poveştiri adevărate" că a renunţat de mult la acest gând şi că doreşte să-şi îndrepte atenţia spre un alt domeniu şi să nu mai depindă de ajutorul familiei.
"Aş vrea să fac un salon de înfrumuseţare corporală pentru femei. Nu mai e cazul să mă relansez în muzică", a adăugat cântăreaţa.