Landul Vorarlberg din Austria, izolat din cauza zăpezii
9 ianuarie 2012 9:44
Actualitate
Ultima actualizare:
O întreagă regiune din Austria, Vorarlberg, aflată la frontiera cu Elveţia, a fost izolată în această dimineaţă din cauza ninsorilor abundente care au blocat drumurile şi tunelurile, iar riscul de avalanşe a fost ridicat la gradul patru.
Stratul de zăpadă depus în urma ninsorilor abundente, pe durata a patru zile, atingea de la doi până la trei metri înălţime, făcând accesul în Vorarlberg imposibil atât cu maşina cât şi cu trenul, conform autorităţilor locale. Câţiva copaci căzuţi au blocat tunelul Arlberg, principala cale de acces dintre Austria şi Elveţia.
Staţiuni montane de schi precum Lech şi Zuers au fost complet izolate.