Larisa Drăgulescu: «Fosta mea soacră nu şi-a dorit nepoţi, m-a dus să fac avort!»
Scandalul dintre Larisa Drăgulescu şi foştii socri e departe de a se stinge.
Cumnata gimnastului, Simona Drăgulescu, crede că adevărul este pe undeva, pe la mijloc: "În orice relaţie soacră - noră există divergenţe", a declarat aceasta pentru "Acces direct". Femeia a precizat că relaţia dintre ea şi Vasilica Drăgulescu este "una normală", că şi ea a avut dificultăţi la început, dar acum le-a depăşit, pe când Larisa nu prea a ştiut să gestioneze relaţia cu socrii. "Între ea şi Marian a fost nepotrivire de caracter", e de părere tânăra.
Fosta soţie a gimnastului, prezentă în platoul emisiunii, a adus alte câteva precizări. "Socrii mei nu m-au contactat niciodată să mă întrebe de copii. Măcar de ziua lor puteau să scrie o urare, dar nici măcar nu au încercat. I-au văzut acum aproape patru ani, când noi ne-au despărţit. Copiii nici nu-i cunosc".
Despre fosta soacră, blonda a mai spus: "Ei nu i-a plăcut nu i-a plăcut ca băiatul său să se căsătorească atât de tânăr. Nu şi-a dorit să am copilul, m-a dus la doctor să fac avort. De la început nu a fost de acord cu relaţia noastră. Îşi dorea pentru băiatul ei o persoană publică", a dezvăluit ea.
"Copiii nu îşi cunosc tatăl decât la televizor şi nu întreabă de el. Dar nu din cauză că le-aş interzice eu, ci fiindcă nu sunt obişnuiţi să-l vadă. M-au întrebat odată de ce nu-i duce şi pe ei tatăl la grădiniţă, aşa cum au văzut la alţi copii. Nu îi spun «tată», ci «Marian». Dacă nu au avut cui să-i spună «tată», îl strigă astfel pe tatăl meu, fiindcă aşa m-au auzit pe mine. Ştiu că este bunicul lor, dar câteodată îi spun «tata»", a mai spus fosta soţie a sportivului.
"Suntem în proces pentru pensia alimentară. Plângeri la Poliţie există de un an, timp în care nu i-a mai văzut şi nu le-a mai dat nici un ban, iar din toamnă vor merge amândoi în clasa 1", a adăugat Larisa Drăgulescu.
Citeşte şi:
Larisa Drăgulescu: «Marian a trecut pe lângă fetiţa noastră şi n-a recunoscut-o!»
Tatăl lui Marian Drăgulescu: «Nu Larisa stă cu copiii, ci soră-sa, mama sa, vecinii...»
Tatăl lui Marian Drăgulescu: «Larisa nu ne lasă să ne vedem nepoţii!»
Scandalul dintre Larisa Drăgulescu şi fostul socru ia amploare: «A făcut un copil cu o prostituată!»