Lăsat de colegi să ardă de viu? - FOTO
Şi-a salvat colegul de la moarte, însă pe el nu l-a ajutat nimeni! A trebuit să treacă aproape trei ore pentru ca pompierul, care şi-a găsit sfârşitul în chinuri groaznice, în incendiul violent care a distrus, ieri, o mare parte din Complexul Comercial "Dragonul Roşu", să fie scos de sub bucăţile grele de tavan care au căzut peste el.
Mai avea doar două ore şi pleca acasă. Nu a mai apucat! A sunat alarma şi a rămas la datorie.
Ionuţ Ungureanu, de 24 de ani, şi colegul lui de echipă, la fel de tânăr, au plecat grăbiţi spre Dragonul Roşu.
Flăcări uriaşe înghiţeau standurile aflate în Hala 6. Au intrat fără frică în hală şi au început să se lupte cu focul care deja cuprinsese sute de standuri.
"Era mult fum şi ardea marfa care era îngrămădită până la tavan. Am intrat mai mulţi şi am început să stingem flăcările cu apă. La un moment dat am auzit o bubuitură puternică. Se prăbuşise o parte din tavan. Am ieşit cât am putut de repede. La fel şi colegul lui. Ne-am dat seama că lipseşe cineva atunci când am făcut prezenţa. L-au întrebat pe partenerul lui unde e Ionuţ şi a zis că nu ştie. Nimeni nu a intrat după el, deşi cred că putea să fie salvat. Le-a fost frică. Abia după trei ore, după ce flăcările au trecut peste el, a fost scos afară. Era aproape carbonizat", a povestit, sub protecţia anonimatului, unul dintre pompierii care a intrat în hală alături de Ionuţ.
Dumitru Comşa, colegul pompierului mort, salvat în ultima clipă de Ionuţ, care l-a împins din calea tavanului, a ajuns la spital cu arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.
Alţi cinci pompieri au primit îngrijiri medicale la spital. Fumul gros i-a făcut să cedeze rând pe rând.
Citeşte şi:
Incendiu de proporţii la centrul comercial Europa - VIDEO
Erou ucis de flăcările de la Dragonul Roşu
Durere mare în familia pompierului mort în incendiu
Durere mare în familia pompierului mort în incendiu. Vestea că Ionuţ nu mai este a căzut ca un fulger peste familia Ungureanu.
Florina şi Marin se aflau la câmp, când un coleg al lui Ionuţ i-a sunat şi le-a spus să vină urgent acasă. Aici, îi aştepta Gheorghe Năstasie, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, care, printre lacrimi, le-a explicat cum a murit fiul lor.
Mama tânărului a leşinat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Ionuţ era foarte curajos. Îi plăcea să salveze vieţi şi se bucura mult că poate să facă asta.La scurt timp după ce s-a angajat ca pompier,a salvat de la înec un copil din Bucureşti. Copilul meu a murit ca un erou, sunt mândru de el, dar ce folos, că nimic nu mi-l mai poate aduce înapoi", a spus, înmărmurit de durere, tatăl băiatului.
Mama lui Ionuţ a leşinat când a aflat că i-a murit fiul. Iulian a aflat primul de moartea fratelui
Tone de mărfuri s-au făcut scrum sub privirile neputincioase ale micilor comercianţi
Mărfurile salvate din foc se vindeau la grămadă
“Am pierdut tot. Aveam marfă de 60.000 de euro.Nu s-a putut face nimic” spune Li, 35 de ani, comerciant
150 de pompieri au intervenit, mai bine de 12 ore, să stingă incendiul care s-a întins pe o mie de metri pătraţi