Laurette îşi pune silicoane-gigant
Păzea! Laurette Atindehou, în vârstă de 28 de ani, vrea să răstoarne ierarhia în topul siliconatelor din showbiz! Frumoasa mulatră vrea să-şi pună în septembrie implanturi noi de 600 ml, dându-le “clasă” Nicoletei Luciu şi Adinei Barbu.
Laurette şi-a pus, în noiembrie 2010, silicoane de 410 ml la doctorul Ovidiu Grecu, de la clinica MedSport. Deşi iniţial a vrut să aleagă implanturi mici, de 250 ml, vedeta şi-a pus unele dintre cele mai mari proteze, de 410 ml, în conformitate cu înălţimea ei de 1,78 metri.
În decembrie anul trecut, ea a adus pe lume o fetiţă, pe Serena Luce Maria, naşterea afectându-i serios fermitatea sânilor. Pentru că deja prezentările de modă curg gârlă pentru Laurette, ea a decis că ar fi timpul pentru o pereche de implanturi noi. Surse din anturajul mulatrei ne-au declarat că, iniţial, aceasta a consultat un alt chirurg estetician pentru a-şi mări bustul.
"Laurette a fost, însă, refuzată politicos de medic. Acesta i-a spus că, dacă vrea să-şi ridice sânii, care s-au cam lăsat după naştere, nu trebuie să-şi pună silicoane, ci trebuie să facă doar un lifting. Dar ea a zis că nu vrea ridicare de sâni, întrucât nu vrea să rămână cu cicatrice la vedere, adică pe areola mamară, şi a căutat alt estetician", ne-au mai spus sursele menţionate.
„Nu mi-aş fi schimbat aşa de repede silicoanele. Când alăptezi, sânii se lasă şi nu pot sta cu ei aşa. Aş vrea 600 ml, dar medicii nu prea vor să mă opereze", a declarat mulatra, pentru Click!
Laurette e decisă însă să facă această intervenţie şi, în septembrie, va mege să se opereze la doctorul Kasem Abu Bakr, de la „KaLil Aesthetic and Phlebology Clinic", acelaşi care i-a reparat bustul Nicoletei Luciu, la doar trei luni de la naşterea tripleţilor.
A slăbit 29 kg de la naştere până acum
După naşterea micuţei Serena Maria, Laurette şi-a revenit la formele cu care făcea furori pe podium în timp record.
Astfel, de la 88 de kilograme cât a avut în timpul sarcinii, ea a ajuns la 59 de kilogame, cu o dietă drastică, pe bază de broccoli, ulei de măsline şi spanac fiert. Mulatra intenţionează să mai dea jos încă trei kilograme.
Oana Lis şi-a învins teama de cuţit
Soţia lui Viorel Lis, Oana (33 de ani), a fost surprinsă de fotoreporterii Click!, chiar de 1 Mai, la psicina Complexului de lux Ambasad'Or, cu un sân la vedere.
Bustul puţin lăsat al Oanei a creat o adevărată isterie în rândul admiratorilor ei, care au îndemnat-o asiduu să-şi pună silicoane.
Deşi, inţial, Oana nu a vrut să audă de cuţit, se pare că ea a semnat deja un contract cu o televiziune care îi va pune în curând implanturi. Chirurgul estetician Călin Doboş, care a consultat-o deja, spune că, în cazul sânilor lăsaţi, implantul cu silicon nu este însă o soluţie, pentru că acesta nu ridică sânii. Soluţia este ridicarea sânilor.
Nicoleta Luciu a fost cu bustul la reparat la doar 3 luni de la naştere
În octombrie a născut tripleţi, iar în ianuarie şi-a pus silicoane de 6.000 €! Cel care a transformat-o din nou în bombă-sexy pe Nicoleta Luciu (31 de ani) a fost doctorul Kasem Abu Bakr, de la „Kasem Aesthetic and Phlebology Clinic".
Nicoleta a optat pentru implanturi mamare de 500 ml. "Nu pot să stau cu sânii bretele, ca să treacă anul şi după aia să-mi fac operaţie", spunea Nicoleta la acea vreme.