Lavinia Goste şi Marius Zorilă se iubesc şi pe scenă, şi acasă

4 noiembrie 2012 16:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Dincolo de pasiunea pentru folclor, Lavinia Goste şi Marius Zorilă au cel puţin un punct în comun: ambii sunt colecţionari.

Ea adună costume populare vechi, iar el, viori. Cântăreţii de muzică populară formează un cuplu atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Lavinia se mândreşte cu o colecţie de peste zece costume populare autentice din zona Codrului, unele dintre ele având o vechime de peste 150 de ani. La rândul lui, Marius are mare grijă de cele 12 viori care compun o colecţie foarte scumpă, dar şi cu valoare sentimentală, cea mai frumoasă dintre piese fiind moştenire de la bunicul său.

„Viorile sunt parte din sufletul meu, fiecare are farmecul şi istoria ei. Despre fiecare aş putea să povestesc zile întregi, ca despre un prieten drag", ne-a mărturisit Marius.

Deşi sunt foarte prinşi cu spectacolele, Lavinia şi Marius îşi fac timp şi pentru ei. La începutul acestei luni, au fost plecaţi în vacanţă la Viena, completând cu încă o destinaţie seria capitalelor romantice din Europa pe care le-au vizitat.

După relaxarea din vacanţa petrecută la Viena, cei doi s-au pus serios pe treabă. Ei înregistrează alături de Orchestra Naţională, Valahia, piesele pentru noul lor album.

Mai multe