Lecţie barbară la o şcoală din Germania: un iepure, măcelărit în timpul orei
Animalul a fost ucis cu un ciocan, măcelărit cu un cuţit, jupuit şi gătit în faţa a circa 100 de elevi speriaţi, care au izbucnit în plâns sau au leşinat.
Înainte ca iepurele să fie sacrificat, elevii au putut să-şi ia rămas bun de la creatură. Copiii s-au adunat în jurul lui, în curtea şcolii, unde şi-au exprimat gratitudinea pentru ce aveau să consume mai târziu.
Fermierul i-a asigurat pe copii că nu vor vedea absolut nimic dizgraţios. Aproximativ 100 de elevi au asistat la nefericitul eveniment, unde fermierul a lovit iepurele cu un ciocan, apoi i-a tăiat gâtul cu un cuţit, l-a jupuit şi l-a pus la uscat. A doua zi, iepurele a fost gătit pe o piatră încinsă, ca în Epoca de Piatră, şi mâncat. Fermierul îşi aminteşte că unii părinţi chiar au gustat din el.Un copil a leşinat, iar alţii au izbucnit în plâns în timpul demonstraţiei.
Citeste mai multe pe adevarul.ro