Lehman, exclus din lot pentru că a fost la Oktoberfest

22 septembrie 2009 7:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Jens Lehmann, portarul echipei germane de fotbal VfB Stuttgart, adversara campioanei României, Unirea Urziceni, în Liga Campionilor, a fost exclus din lotul şvabilor pentru cel puţin un meci, după ce a plecat la Munchen, fără acordul clubului, pentru a participa la Oktoberfest, celebrul festival al berii.

Lehmann va rata, aşadar, meciul de miercuri, din Cupa Germaniei, cu formaţia de liga a 4-a VfB Luebeck, riscând şi alte sancţiuni din partea antrenorului Markus Babbel, după ce s-a distrat la Munchen, imediat după eşecul suferit pe teren propriu în partida cu FC Koln (0-2).

'Voi discuta cu jucătorul despre acestă problemă, împreună cu directorul sportiv Horst Heldt, în cursul zilei de marţi. După aceea, vom vedea care vor fi urmările', a precizat Babbel pe site-ul oficial al clubului la care evoluează atacantul român Ciprian Marica.

Lehmann s-a apărat, susţinând că vizita sa la Munchen a fost una de 'caritate'. 'Vizita la festival a făcut parte dintr-un eveniment caritabil, pe care îl plănuisem cu mult timp în urmă. În orice caz, nu am avut acordul clubului şi voi accepta, desigur, orice măsură adoptată de conducere', a spus fostul portar al lui Arsenal Londra, care s-a transferat la Stuttgart în vara anului trecut.

Mai multe