Leo Iorga, nu-i bine ce faci!

13 noiembrie 2012 15:35   Actualitate
Ultima actualizare:

În urmă cu un an şi jumătate, Leo Iorga a traversat o perioadă chinuitoare după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.

Rockerul în vârstă de 48 de ani a fost operat şi supus unui tratament cu citostatice destul de greu, apoi brusc s-a lăsat de viciul care i-a provocat această boală cruntă: fumatul timp de 32 de ani!

Deşi medicul i-a recomandat să ducă o viaţă exemplară, cu odihnă şi fără pic de tutun, solistul trupei Compact a uitat repede suferinţele prin care a trecut, iar sâmbătă noaptea s-a distrat alături de câţiva prieteni în clubul Barletto.

Leo a consumat numai apă plată şi băuturi fără alcool, până la ora 03.00 dimineaţa, dar a stat numai în fum de ţigară, uitând cât de periculos poate fi şi doar să-l inhaleze. Medicii spun că fumatul pasiv este la fel de nociv şi afectează în aceeaşi măsură plămânii, iar nopţile pierdute nu fac parte din necesarul zilnic al unui om aflat în convalescenţă.

Mai multe