Leo Iorga şi Adi Ordean lansează împreună single-ul ''Ploaia care cade''

22 aprilie 2013 8:44   Actualitate
Ultima actualizare:

Sub numele Pact, cei doi coloşi ai muzicii rock românesti, Leo Iorga - vocal şi Adrian Ordean - chitară, cărora li s-au alăturat în noua formulă, Marian Mihăilescu - chitară bass, Cristi Iorga - tobe şi Alex Ardelean - chitară, lansează single-ul ''Ploaia care cade'' într-un recital ce dă startul celei de a doua ediții a Trofeului Club A - Avanpost Rock, marti, 23 aprilie.

Pact sunt invitaţii speciali ai primei seri de competiţie muzicală şi fac parte din juriul de specialitate, urmând să decidă care dintre cele patru grupuri rock care vor intra în competiție - Agora, LongRoad, Paradox și Running Clouds - vor merge mai departe.Conform tradiției, de peste 44 de ani, de a sprijini muzicienii în evoluțiile lor, clubul își oferă scena și anul acesta unui concurs de căutare și premiere a grupurilor rock ce vizează originalitatea proiectelor muzicale. Prima ediţie a "Trofeului Club A - Avanpost Rock" a fost câştigată de trupa Manfellow care a fost trimisă de organizatori să reprezinte România în Serbia la renumitul festival ''Exit''.Odată cu single-ul ''Ploaia care cade'', Pact by Leo Iorga & Ordean intră în portofoliul Roton şi susţin al doilea turneu pe 2013, ''Trenul pierdut Tour''.

Mai multe