Leo Iorga va fi operat pentru extirparea unei tumori cerebrale. Apelul colegilor pentru ajutor
Anunţul a fost făcut de muzicianul Adrian Ordean pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.
"Colegul şi prietenul meu Leo Iorga trebuie să se supună unei operaţii în regim de urgenţă pe data de 9 mai 2014. Operaţia are ca scop extirparea unei tumori cerebrale", a scris Adrian Ordean.
El a precizat că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenţie chirurgicală.
Totodată, pe Facebook a fost creată pagina "Alături de Leo Iorga", pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga.
"Leo Iorga, unul dintre cei mai iubiţi solişti rock de la noi, are nevoie de ajutorul nostru - al colegilor, al prietenilor, al fanilor, al oamenilor cu suflet. După ce în urmă cu trei ani a învins cancerul la plămân, revenindu-şi destul de repede după intervenţia chirurgicală la care a fost supus - graţie unei echipe de medici profesionişti - acum Leo se confruntă din nou cu această boală. Trebuie să fie operat urgent, în 9 mai 2014, pentru a i se extirpa o tumoră pe creier (...)", se spune pe pagina "Alături de Leo Iorga".
Pe aceeaşi pagină de Facebook a fost postat şi un cont în care cei interesaţi pot face donaţii.
Leo Iorga va fi operat pe 9 mai la Spitalul Monza - Brain Institute din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai artistului.