Leonard Iosefini: «Nu mă căsătoresc cu Anastasia Lazariuc»
Iluzionistul Leonard Iosefini a declarat miercuri la Acces Direct că încă nu intenţionează să facă nuntă cu Anastasia Lazariuc doar de dragul de a face un show.
"Show-ul îl facem noi pe scenă. Nu facem nuntă doar de dragul de a face nuntă. Şi relaţia noastră este una matură, nu mai suntem ca la 20 de ani. Noi suntem nişte oameni foarte simpli, cel puţin pe mine nu mă interesează ce se întâmplă în jurul meu.
Relaţia mea cu Anastasia merge foarte bine, suntem doi oameni cu capul pe umeri. Încă nu ne căsătorim, nu ştiu de unde a apărut această ştire", a spus Iosefini.
Anastasia se mărită cu iluzionistul Iosefini!
Anastasia Lazariuc: «Ileana şi Ion Ion îşi doresc şi o fetiţă!»
Leonard a mărturisit că relaţia lor de iubire s-a clădit în timp.
"Ne-am cunoscut într-un turneu în Germania. De obicei când cunoşti un om nu trebuie să te opreşti la frumuseţea fizică. Eu am cunoscut frumuseţea interioară a Anastasiei. Am început să colaborăm, am devenit impresarul ei şi acum ne susţinem unul pe celălalt. Când n-am eu, are ea şi invers, că e criză", a glumit iluzionistul.