Liber la circulat pe 27 km din autostrada Nădlac-Arad!

19 decembrie 2014 19:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Veste bună pentru şoferi! Primul tronson al autostrăzii Nădlac – Arad a fostdeschis vineri.

Mai exact, avem 27 de noi kilometri de autostradă românească. Lucrările nu sunt însă finalizate. Autostrada nu are montate panourile antiorbire şi nici gardurile de pe margine. Constructorii dau însă asigurări că ce a mai rămas de făcut nu va pune în pericol vieţile şoferilor şi că totul va fi gata până la sfârşitul lui ianuarie. Deocamdată, se merge doar pe o singură bandă pe sens, iar circulaţia este permisă doar autoturismelor, deoarece camioanele de mare tonaj ar putea forma cozi şi ar bloca circulaţia.

Astfel, cei care vor circula spre Nădlac, se vor putea urca pe bucata de autostradă pe la nodul rutier din zona oraşului Pecica. La nodul rutier de la Nădlac vor trebui să coboare, să intre prin oraş şi să circule, în continuare, spre graniţă, deoarece partea maghiară nu a finalizat segmentul de autostradă dintre Mako şi Nagylak şi nici nu a fost realizat un punct de trecere a frontierei pe autostradă.

Lotul II al autostrăzii, respectiv Pecica-Arad, va fi finalizat la mijlocul anului viitor, când se va putea circula pe autostradă pe relaţia Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj, dar şi invers.

Mai multe