Licitaţie! Gata cu salopeta Paulei Seling!
Marţi, 16 noiembrie 2010 - Salopeta Paulei Seling, vândută cu 650 de lei!
Corina Elena Bălăşanu din Bucureşti a oferit suma de 650 de lei şi a câştigat licitaţia pentru salopeta pe care Paula Seling a purtat-o la Eurovision.
Luni, 15 noiembrie 2010- Gata cu salopeta Paulei Seling!
În weekend suma pentru salopeta donată campaniei noastre de cântăreaţa Paula Seling s-a ridicat la 650 de lei!
Însă abia mâine o să aflaţi cine a câştigat-o şi ce sumă a oferit, fiindcă licitaţia s-a închis la miezul nopţii.
Sâmbătă, 13 noiembrie 2010- Licitaţi salopeta Paulei Seling!
Doamnelor şi domnişoarelor, două zile mai puteţi licita prin sms salopeta cu care Paula Seling a concurat la Eurovision, în mai 2010! “Salopeta aceasta mi-a purtat noroc şi am o mulţime de amintiri dragi cu ea”, a spus cântăreaţa. Cea mai mare ofertă era de 600 de lei.
Vineri, 12 noiembrie 2010- Trei zile pentru salopeta Paulei Seling!
Paula Seling a donat pentru licitaţiile ziarului Click! salopeta cu care a concurat la Eurovision! Este o salopetă superbă şi cu siguranţă o să vină bine pe o domnişoară înaltă şi slăbuţă! Trei zile o mai puteţi licita! Cea mai mare ofertă era de 600 de lei.
Joi, 11 noiembrie 2010- 600 de lei salopeta PauleiSeling!
Înainte de închiderea ediţiilor am primit o ofertă de 600 de lei pentru salopeta cu care Paula Seling a concurat la Eurovision 2010. Cine oferă mai mult?
Miercuri, 10 noiembrie 2010- Licitaţi salopeta Paulei Seling!
Cine îşi doreşte să aibă acasă salopeta cu care Paula Seling a concurat la Eurovision, are acum ocazia! Tot ceea ce trebuie să faceţi este să trimiteţi un sms cu suma pe care o oferiţi! Licitaţia a început de la suma de 500 de lei.
Cine dă mai mult? Şi, nu uitaţi, că banii vor ajunge la copiii atinşi de boli grave incluşi în campania noastră!
Marţi, 09 noiembrie 2010- Cine vrea salopeta Paulei Seling?
Paula Seling a donat pentru licitaţiile ziarului Click! un obiect drag sufletului său.
„Am decis să vă ofer salopeta cu care am concurat, anul acesta la Eurovision”, ne-a spus cântăreaţa. Licitaţia a început de la suma de 500 de lei. Haideţi doamnelor, domnişoarelor, licitaţi!
„Această salopetă îmi este tare dragă, pe 29 mai 2010, am purtat-o la Eurovision. Dar o ofer cu tot sufletul pentru licitaţiile ziarului Click! Ce faceţi voi pentru copiii bolnavi este minunat", ne-a spus Paula. Licitaţia începe de la suma de 500 de lei. Cine o vrea?
Licitează aici salopeta Paulei
Trimite un SMS cu oferta ta la tel. 0730.660.261 sau creează-ţi un cont şi spune ce sumă eşti dispus(ă) să oferi.
Noi conturi pentru campania «Din inimă pentru copii»!
Începând din acest moment, Fundaţia Cosmir a trustului Adevărul Holding a obţinut dreptul legal să se numească Fundaţia Adevărul.
La BCR Sucursala Pipera s-au deschis urmatoarele conturi pentru noua Fundaţie Adevarul, toate fondurile strânse anterior fiind transferate aici:
Cont lei: RO09RNCB0286001133100003
Cont euro: RO36RNCB0286001133100002