Lifestyle din Roma antică, Nero avea un salon rotitor

30 septembrie 2009 8:39   Actualitate
Ultima actualizare:

O echipă de arheologi italieni a anunţat marţi descoperirea la Roma a ruinelor unei extravagante săli de banchet ce i-a aparţinut împăratului Nero, sală ce se putea roti în jurul axei sale, imitând mişcarea de rotaţie a Pământului, pentru a-i impresiona pe oaspeţi.

Această cameră de ospeţe, parte a a legendarului Palat de Aur ridicat pentru Nero, a fost construită în primul secol al erei noastre, fiind destinată petrecerilor date de împărat, susţine arheologul Francoise Villedieu, coordonatoarea şantierului arheologic pe care s-a făcut descoperirea.

Nero, împărat rămas în istorie pentru faptul că ar fi incendiat Roma şi ar fi fost unul dintre cei mai de temut duşmani ai primelor confrerii creştine ce apăreau la Roma, este cunoscut şi pentru faptul că era un adorator al luxului şi opulenţei. Nero s-a născut în anul 37 d.Hr şi a condus Imperiul Roman între anii 54 şi 68.

Vezi GALERIE FOTO aici

Deocamdată săpăturile arheologice au dus la descoperirea fundaţiilor sălii de banchet, a unei părţi din mecanismul de rotire al acesteia, precum şi nişte încăperi auxiliare ce se pare că ar fi servit ca bucătării.

"Această descoperire nu poate fi comparată cu nimic din ceea ce ştiam deja despre arhitectura şi cunoştinţele de inginerie din Roma Antică", a comentat coordonatoarea spăturilor de pe şantierului arheologic.

Locaţia acestei descoperiri, pe colina Palatină, forma rotundă a sălii şi referirile cu privire la existenţa sa din scrierile unor biografi ai lui Nero din epocă, indică faptul că această minune a ingineriei romane i-ar fi aparţinut lui Nero.

Situl parţial excavat face parte dintr-o somptuoasă reşedinţă cunoscută după numele său latin, Domus Aurea (Palatul din Aur), ce a fost ridicată peste ruinele lăsate de incendiul ce a distrus o mare parte din Roma în anul 64 d.Hr. Despre acest incendiu se spune că ar fi fost provocat de însuşi Nero care avea nevoie de spaţiu pentru construcţia unui palat mai mare decât al oricărui conducător al Romei de până la el.

Sala de ospeţe avea un diametru de peste 16 metri şi se afla poziţionată pe un stâlp cu diametrul de 4 metri, alături de patru mecanisme sferice, care, probabil că erau alimentate de un flux constant de apă şi făceau întreaga structură să se rotească.

Această descoperire a fost făcută întâmplător, cu ocazia unor lucrări de întreţinere, de rutină, a ruinelor din complexul arheologic de pe colina Palatină.

Istoricul şi biograful roman Suetonius, care a scris cronicile domniilor a 12 împăraţi romani, printre care şi Nero, notează că acesta din urmă avea o cameră de ospeţe care "se rotea zi şi noapte, odată cu cerul". Conform lui Suetonius, din tavanul acestei săli cădeau asupra oaspeţilor petale de flori şi stropi de parfum.

"Inima vieţii sociale la curtea imperială romană era banchetul. Nero era precum Soarele, iar ceilalţi oameni se învârteau pe orbite mai apropiate sau mai depărtate de împărat.

Palatul său se întindea pe patru din cele şapte coline ale Romei, oferind o vedere panoramică asupra Forumului Roman şi a unui lac ce a fost ulterior secat de succesorii lui Nero pentru a construi o altă minune a Romei, Colosseum-ul", a comentat şi Angelo Bottini, şeful serviciului arheologic roman.

Mai multe