Liga I, în colaps financiar
În sezonul 2008/2009, echipele din Liga I au cheltuit puţin peste 58 de milioane de euro pentru a cumpăra jucători. În această vară, însă, s-au cumpărat fotbalişti de numai 6,45 milioane de euro.
Cu o săptămână înaintea începerii campionatului, Dumitru Dragomir, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, anunţă falimentul Ligii I. „Nu mai sunt bani. Economia României este la pământ. Nu merge nimic în ţara asta şi nu au de unde să vină banii. Dacă nu se implică autorităţile locale, trei echipe vor ceda din punct de vedere financiar. E nenorocire. Patronii noştri au făcut bani doar cât timp au mers imobiliarele. Nimeni nu a construit o fabrică în ţara asta! Poate doar Porumboiu să o ducă bine şi Neculaie de la Astra. În rest, sunt la pământ", s-a plâns Dragomir. Spusele oficialului LPf sunt susţinute şi de cifre. În sezonul 2008/2009, cluburile din România au cumpărat jucători de peste 58 de milioane de euro. În top, s-au aflat Timişoara, cu 9,4 milioane de euro cheltuiţi, Steaua, cu 8,6 milioane, CFR Cluj şi Rapid, cu câte şapte milioane. De atunci însă situaţia economică a României s-a înrăutăţit, iar bugetele cluburilor au fost ajustate drastic. Astfel, în sezonul 2009/2010 s-au cheltuit 14.400.000 de euro pentru aducerea de fotbalişti pentru ca în această vară suma să ajungă la valoare de 6.450.000 de euro. Cel mai mult a cheltuit Steaua, 2.8 milioane de euro, urmată de CFR Cluj, 1,9 milioane de euro şi Rapid, 1.15 milioane de euro. Celelalte cluburi au preferat să aducă jucători liber de contract sau au apelat la fotbaliştii ce fuseseră împrumutaţi la alte echipe.
Timişoara are conturile blocateUn cont în valoare de peste un milion de euro al clubului FC Timişoara a fost poprit de Direcţia de Finanţe Timiş. Potrivit Şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcţiei Finanţelor Timiş, Mircea Simeria, datoria echipei FC Timişoara de peste cinci milioane de lei reprezintă contribuţii la salarii, TVA şi alte contribuţii sociale. „Timişoara se poate desfiinţa dacă autorităţile locale nu o mai sprijină. Ce să facă Iancu doar cu banii din drepturile de televizare? Ei reprezintă doar 10% din buget", a adăugat Dragomir. Internaţional Curtea de Argeş este prima echipă care s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare, locul lor fiind ocupat de Pandurii Târgu Jiu, formaţie retrogradată la finele stagiunii trecute. Jucătorii şi întreg staff-ul tehnic al echipei Internaţional Curtea de Argeş, în frunte cu antrenorul Ionuţ Badea, au trecut la Pandurii.