Lili Sandu, în lacrimi la înmormântarea tatălui
Gheorghe Sandu, tatăl cântăreţei Lili Sandu, a fost înmormântat sâmbătă în cimitirul Eternitatea II din Tulcea, în prezenţa doar a rudelor şi a apropiaţilor.
Slujba de înmormântare a avut loc la biserica „Buna vestire" din Tulcea, sâmbătă la prânz. Lili Sandu a fost prezentă la înmormântare îmbrăcată complet în negru şi ochelari mari de soare, care îi mascau oboseala şi suferinţa. Actriţa a izbucnit în plâns la cimitir în momentul în care tatăl ei, Gheorghe Sandu, a fost coborât în groapă.
La scurta ceremonie religioasă de la cimitir au participat aproximativ cincizeci de persoane, rudele protejând-o pe artistă de aparatele de fotografiat.
„Vă rugăm frumos să o lăsaţi în pace, nu este un eveniment monden", au protestat rudele prezente la înmormântare în momentul în care presa s-a apropiat să facă poze.
După acest moment, participanţii la ceremonie au mers la restaurantul Royal, unde s-a dat o pomană în amintirea celui decedat.
Mai citeşte: