Liliac rătăcit prin Camera Deputaţilor
Un liliac a acaparat atenţia deputaţilor după ce a intrat pe holul din faţa sălii de plen a Camerei. Situaţia i-a amuzat şi speriat totodată pe deputaţi, care şi-au pasat reciproc gestionarea “problemei”.
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a pasat, glumind, situaţia mamiferului în curtea Secretariatului General, explicând că, atâta timp cât liliacul nu votează, nu intră în atribuţiile sale. “Liliacul intră în atribuţiile Secretariatului General. Nu votează, deci nu intră în atribuţiile mele. O să discut cu secretarul general şi vom rezolva problema”, a răspuns Anastase amuzată. Democrat-liberala şi-a explicat apariţia liliacului spunând că, probabil, la etajele superioare ale Parlamentului, au fost lăsate geamurile deschise. Mai marcat de prezenţa mamiferului zburător, democrat-liberalul Alin Popoviciu a recunoscut că îi este frică de lilieci şi a insistat pentru chemarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Cei mai puţin impresionaţi s-au dovedit a fi liberalii. “Nu cred că sunt lilieci aici, poate e o glumă. Dacă sunt, înseamnă că şi aici, în Parlament, este o parte din natură”, a spus deputatul PNL Ioan Timiş. La rândul său, Relu Fenechiu, a explicat că, din moment ce nu e vorba de un animal domestic, nu poţi să-i spui “unde să se ducă”. “Să fie sănătos!”, i-a mai urat liberalul liliacului ascuns după una din grinzile Parlamentului. Liberala Alina Gorghiu, “deşi speriată de lilieci”, a abordat raţional situaţia, arătând că zburătorul nu ar trebui “stârpit”, mai ales că “există persoane mai violente decât liliacul”, fără a preciza dacă se referă la colegi deputaţi. “Mi-e frică de lilieci. Mă întreb dacă este noapte sau zi. Asta dovedeşte că Parlamentul este populat, dar inactiv. Mă surprinde, dar nu mă deranjează foarte tare. Sunt alte persoane mai violente, să nu îl stârpim. Oana Mizil (PSD) a anunţat că nu îi este frică de lilieci, adăugând că cel din Parlament ar putea fi chiar “Batman salvatorul” şi a sugerat popularea Parlamentului cu pisici şi papagali.